Datorita restrictiilor impuse si a situatiei actuale cauzate de virusul COVID-19 comanda dumneavoastra este posibil sa fie livrata cu intarziere.

Inteligența artificială și roboții umanoizi

Ce este inteligența artificială și cum funcționează aceasta?

Inteligența artificială este un concept ce a apărut la începutul anilor ’50, atunci când, ușor-ușor, folosirea tehnologiei își făcea simțită prezența din ce în ce mai  mult în viața oamenilor. Deși, la momentul actual, programele de inteligența artificială reprezintă un concept mult mai complex, la începuturi, IA (inteligența artificială) era definită că orice proces realizat de către un computer sau o mașină și care, în trecut, era realizat și necesita inteligența umană. Astăzi, noțiunea de inteligență artificială face referire la cu totul și cu totul altceva. Nu mai vorbim de capacitatea unei mașini de a înlocui o sarcină tehnică a unei persoane, ci este vorba de capacitatea unui sistem de a se adapta și de a funcționa într-un mediu nou, astfel încât să vină în ajutorul oamenilor și să le ușureze viața. Ele sunt dezvoltate prin conectarea acestora la baze de date de dimensiuni foarte mari și antrenarea lor constantă, astfel încât să își crească capacitatea de reacție în situații și scenarii necunoscute. Sistemele de inteligență artificială sunt din ce în ce mai variate și folosite în diverse domenii: vânzări, marketing, drept și chiar medicină. Mai mult decât atât, IA este prezentă în viața de zi cu zi, iar cel mai frecvent și mai cunoscut exemplu este utilizarea asistenților virtuali de pe dispozitivele mobile și inteligente. Siri, Alexa și asistentul virtual de la Google au fost dezvoltați astfel încât să îndeplinească o serie de sarcini generalizate și care să se adapteze la cerințele utilizatorului. Printre cele mai utilizate funcții se numără: activarea aplicațiilor prin comenzi vocale, răspunsuri la întrebările utilizatorului și automatizarea unor comenzi ale dispozitivelor inteligente.

Inteligența artificială: pro și contra

Care sunt avantajele și care sunt dezavantajele dezvoltării unui astfel de sistem? Ei bine, având în vedere faptul că este un lucru aproximativ nou, în continuă dezvoltare, există argumente și pro și contra pentru care acesta să fie utilizat.  Argumente pro 1. Accesibilitate și disponibilitate 24/7  Programele de inteligență artificială sunt dezvoltate astfel încât acestea să suplinească resursa umană atunci când acestea nu este disponibilă, precum și să fie un serviciu la disponibilitatea tuturor, 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână.  Mai mult decât atât, aceste odată instalate pe dispozitive inteligente sunt la dispoziția oricui, indiferent de pregătirea acestuia. 2. Îmbunătățește eficiența și performanța Sistemele de inteligență artificială prin faptul că sunt automatizate și construite prin sisteme de codare au un grad de performanță și de eficacitate mult mai ridicat de cât l-ar avea o persoană, evitându-se astfel greșelile de tip uman în ceea ce privește colectarea de date.  Astfel, acesta vor genera data cu o acuratețe mare, obiective și mai mult decât atât aceste pot înlocui resursa umană în momentele în care aceasta este în imposibilitatea de a lucra. 3. Ajută la minimizarea erorilor umane Oricât de profesionist și de pregătit ar fi un specialist în orice domeniu, erorile umane pot apărea în orice moment. Astfel, programele de inteligență artificială, prin faptul că lucrează pe aceeași formulă pe care au fost setați nu pot da greș.  Argumente contra 1. Costuri de producție ridicate Domeniul tech este un domeniu ce presupune investiții consistente și constante pentru a reuși să livreze un produs final: fie că vorbim de o aplicație, de un soft sau de un robot. Astfel, pentru a te folosi de inteligența artificială e nevoie de multă răbdare, timp și bani.  2. Joburi pierdute Principala teamă a persoanelor legată de roboții cu inteligență artificială este faptul că aceștia îi vor înlocui și își vor pierde joburile. Cu timpul și cu evoluția domeniului, unele meserii vor trece în domeniul digital, însă aceasta trecere va fi una treptată și oarecum fireasc, motiv pentru care, la momentul actual, este foarte puțin probabil că o meserie să fie înlocuită total și oamenii să își piardă job-urile. 3. Erorile umane în proiectarea sistemelor de inteligență artificială Dispozitivele ce utilizează mecanisme de IA sunt proiectate de ingineri, motiv pentru care există șanse destul de mari ca acestea să semnaleze erori. Însă, orice obiect creat se îmbunătățește prin testare și prin feedback.  4. Nu au sentimente sau emoții Deși sistemele de inteligență artificială sunt create pentru a prelua o parte din lucrurile pe care oamenii le fac, acestea nu vor putea înlocui niciodată emoțiile umane. 

Inteligența artificială în viața de zi cu zi

În era în care domeniul tech este parte integrată în viața de zi cu zi, inteligența artificială a câștigat din ce în ce mai mult teren. Astfel, aceasta este folosită și integrată atât în cadrul proceselor mai complexe, cât și în cadrul proceselor zilnice. Nu mai putem vorbi de o separare a proceselor, având în vedere faptul că până și în cadrul rețelelor de socializarea, ca de exemplu Facebook, Instagram sau Snapchat, au fost integrate sisteme de  IA și se folosesc în mod constant: de la notificări până la diversitatea recomandărilor de servicii necesare. Printre cele mai utilizate aplicații ale IA-ului cotidian se numără: 
  • recunoașterea persoanelor în fotografii; 
  • recunoașterea obiectelor cu ajutorul aplicațiilor;
  • sistemele de securitate pe bază de amprentă sau scanare facială;
  • Recomandări de produse pe baza preferințelor consumatorilor;
  • identificarea fraudelor de pe card;
  • Folosirea roboților în uz casnic.

Ce face un robot cu inteligență artificială?

Roboții umanoizi au reprezentat un real progres în ceea ce privește domeniul tech și al inteligenței artificiale.  Această trecere spre umanizare a pornit din dorința/necesitatea oamenilor de a avea în mediu lor elemente comune și familiare.  Astfel, dezvoltatorii și programatorii lucrează constant pentru a construi și pentru a proiecta cât mai uman roboții, dotându-i cu funcții umane: posibilitatea de a se deplasa, de a-și mișca brațele și de a interacționa atunci când senzorii identifică o altă ființă umană. Aceste caracteristici încurajează interlocutorii să inițieze sesiuni de comunicare și de interacțiune cu roboții.  Pepper si pacientii Unident Pentru ca roboții umanoizi să poată realiza cele menționate, aceștia au fost construiți și dotați cu sisteme de inteligență artificială. Astfel, în funcție de domeniul în care sunt utilizați, aceștia au fost antrenați și conectați la baze de date pentru a ajuta resursele umane în ceea ce privește sarcinile repetitive.  Mai exact, dacă vrei să învețe lucruri despre tine și compania ta, integrezi în algoritmului robotului o baza de cunoștințe pe care le va folosi în funcție de interacțiunile pe care le va avea cu oamenii. Chiar dacă oamenii vin cu întrebări care nu există în baza de date standard pe care ai creat-o, roboții se folosesc de Internet și de resursele disponibile pentru a oferi oamenilor răspunsuri cât mai complete. Deși poate o parte consideră că aceștia sunt construiți pentru a înlocui joburile, roboții nu au capacitate aceasta la acest moment, ci doar vin ca un suplinitor în munca angajaților, pentru ca aceștia să se poată concentra pe sarcinile mai complexe,  care necesită o atenție sporită și poate chiar creativitate. Un exemplu concret din România, sunt Unident care au integrat Roboții Umanoizi în cadrul fiecărei Clinici Dentare Premium pe care o deține. Unident au achiziționat roboți umanoizi Pepper pentru a îmbunătăți comunicarea cu pacienții lor.  Povestea de succes Unident o poți citi aici.

Pentru a înțelege mai bine cum folosesc roboții umanoizi inteligența artificială, am pregătit mai jos 4 exemple concrete.

  1. Pentru întrebări care nu sunt în baza de date sau nu sunt din categoria celor frecvente. 
Exercițiu de imaginație: mergi într-un mall, observi un robot umanoid, și-i pui o întrebare random care nu are nicio legatură cu mall-ul în care te afli: „Soarele se învârte în jurul Pământului sau Pământul în jurul Soarelui?” În mod normal, un robot umanoid are o bază de date de informații din care își extrage răspunsurile. În cazul acesta, pentru a răspunde la o întrebare care nu se află în baza lui de cunoștințe presetate inițial, robotul apelează la inteligența artificială. Astfel, se conectează la internet și cu ajutorul algoritmului de machine learning creează analogii între întrebările care au mai fost puse anterior de oameni și împreună cu informațiile ce le găsește pe internet legat de întrebarea ta, formează un răspuns.
  1. Recunoașterea facială.
Roboții sunt atât de inteligenți încât îți pot memora fața, cu ajutorul unor algoritmi. Cum se întâmplă asta? Robotul îți face o poză și stochează informații fenotipice despre tine într-o bază de date. Calculează distanța dintre ochi, gură, nas, observă culoarea părului, culoarea ochilor, culoarea pielii, etc. Îți va crea o hartă facială pe care o va asocia ulterior cu numele tău. Bineînțeles, aceste informații sunt stocate și ascunse, pentru a fi în acord cu GDPR. Ulterior, de fiecare dată când vei interacționa cu Robotul, acesta te va recunoaște și te va întâmpina folosindu-ți numele.
  1. Recunoașterea măștii de protecție.
În locațiile închise încă purtăm mască, iar această funcție este un must have la roboții sociali/umanoizi.  Practic, robotul recunoaște dacă porți masca de protecție, dacă nu, te avertizează. Acesta își dă seama dacă ai sau nu mască prin identificarea gurii și a nasului. Dacă ele sunt la vedere, robotul va afișa un mesaj predefinit de tipul „Poartă mască. Fii responsabil!”sau orice mesaj setezi.
  1. NLP = natural language processing
Te întrebi cum te înțelege robotul când vorbești cu el? Cu ajutorul NLP. NLP se folosește pentru înțelegerea textului vorbit, adică înțelegerea cuvintelor interlocutorului și sensul lor în propoziții. Se face printr-un algoritm se speech to text, adică se transforma vorbitul în text, și apoi acel text este interpretat pentru a putea lua o decizie pe baza informațiilor aflate în baza de date.
Inteligența artificială și roboții umanoizi 1

Vrei să îl ai alături pe Pepper la următorul eveniment pe care îl organizezi? 

Discută cu un consultant